Notați rețeta și răsfățați-i pe cei dragi cu această gustare aromată – Salată în stil regal

Ingrediente:

  • 200 g bețișoare crab (surimi)
  • 2 portocale
  • 4 ouă
  • 200 g porumb conservat
  • 2 căței de usturoi
  • 2 linguri maioneză

Mod de preparare:

1. Pentru început, punem ouăle la fiert. După ce s-au răcit, le decojim și le mărunțim.

2. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem bețișoarele de crab cubulețe.

3. Desfacem portocalele și le tăiem cubulețe.

4. Într-un bol, amestecăm toate ingredientele menționate anterior. Adăugăm porumbul conservat și amestecăm foarte bine.

5. La final, condimentăm cu sare, piper și asezonăm cu maioneză și usturoi.

Poftă bună!

O rețetă specială, pe care foarte puține gospodine o cunosc – Slănină gustoasă “de Praga”

Ingrediente:

  • 1,5 kg carne de porc
  • 2 căpățâne de usturoi
  • piper negru măcinat
  • condimente pentru carnea de porc
  • sare

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem carnea bucățele medii. O frecăm cu usturoi, sare și piper.

2. Așezăm carnea într-o pungă alimentară de 2 ori. Îndepărtăm pe cât posibil aerul și o legăm.

3. Așezăm carnea într-un vas cu apă. Acoperim cu un capac și fierbem la foc mic 2 ore.

4. După acest interval de timp, luam vasul de pe foc și lăsăm carnea să se răcească în apă. La final, învelim carnea în folie de aluminiu și o punem la frigider.

Poftă bună!

Cele mai bune clătite aperitiv – Rețeta de clătite pe care o căutam de ani de zile

Ingrediente:

  • 100 g carne de pui
  • 4 ouă
  • 200 g făină
  • 25 g unt
  • 1 linguriță sare
  • 30 g ciuperci champignon
  • 1 lingură smântână
  • 300 ml lapte
  • 1 linguriță zahăr
  • 20 ml ulei

Mod de preparare:

1. Într-un vas, fierbem 1 ou.

2. Într-un vas separat, fierbem carnea de pui. Ciupercile le tăiem mărunt și le prăjim într-o tigaie cu ulei încins.

3. Punem laptele la fiert. Adăugăm făina, uleiul, sarea și zahărul. Amestecăm foarte bine până obținem un aluat omogen.

4. Prăjim clătitele într-o tigaie încisă cu ulei.

5. Pentru umplutură, mărunțim carnea de pui pregătită anterior. Oul fiert îl dăm prin răzătoare.

6. Într-un bol, turnăm ciupercile pregătită anterior. Adăugăm carnea de pui, oul, smântâna sarea și piperul. Amestecăm foarte bine.

7. Pe fiecare clătită așezăm câte 1 lingură de umplutăr. Pliem clătitele și le dăm printr-un amestec de lapte, 3 ouă și 1 lingură de făină. La final, prăjim 2-3 minute clătitele într-o tigaie încinsă cu unt.

Poftă bună!

Cartofi cu ciuperci champignon, la cuptor – Rețetă gustoasă și aromată

Cartofi cu ciuperci champignon, la cuptor – Rețetă gustoasă și aromată – Dacă vreți să fie de post, scoateți cașcavalul și smântâna din rețetă…

Ingrediente:

  • 1 kg cartofi
  • 9 ciuperci champignon
  • 1 ceapă
  • 3 roșii
  • 250 ml smântână pentru gătit
  • 5 căței de usturoi
  • 200 g cașcaval
  • sare, piper

Mod de preparare:

1. După ce i-am curățăt, tăiem cartofii bucățele. Procedăm la fel cu ciupercile.

2. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem ceapa mărunt.

3. Într-un bol, amestecăm toate ingredientele menționate mai sus. Adăugăm usturoiul tăiat mărunt și amestecăm bine.

4. Roșiile le tăiem rondele iar cașcavalul îl dăm prin răzătoare.

5. În amestecul de cartofi, adăugăm smântâna pentru gătit. Condimentăm cu sare și piper, pe urmă turnăm compoziția într-o tavă tapetată cu puțin unt.

6. Pe deasupra, adăugăm roșiile tăiate felii. La final, adăugăm cașcavalul dat prin răzătoare și coacem la temperatura de 190 de grade Celsius, timp de 30 de minute.

Rețetă rapidă de aluat pentru pateuri și plăcinte – 500 ml lapte, 1 kg făină, zahăr, sare, ulei și drojdie

Ingrediente:

  • 500 ml lapte
  • 1 kg făină
  • 2 linguri zahăr
  • 1/2 linguriță sare
  • 2 linguri ulei
  • 11 g drojdie uscată

Mod de preparare:

1. Într-un bol, turnăm făina. Adăugăm drojdia, laptele, zahărul, sarea și uleiul. Amestecăm foarte bine până obținem un aluat moale și omogen.

2. Punem aluatul obținut într-o pungă, pe urmă îl lăsăm la frigider.

3. După 2 ore la frigider, puteți să prelucrați aluatul. Din acest aluat am obținut aproximativ 60 de pateuri mici.

Sarmale moldovenești în frunze de viță de vie – Iată cum faci cele mai bune sărmăluțe

Ingrediente:

  • 50 frunze de vită de vie
  • 500 g carne de porc
  • 2-3 cepe
  • 2-3 linguri orez
  • 3 linguri ulei
  • 1 lingură pastă de roșii
  • 100 ml borș acru
  • 1 lingură piure de roșii
  • 2-3 roșii
  • 250 ml smântână
  • verdeață
  • 1 frunză de dafin
  • supă
  • sare, piper

Mod de preparare:

1. Pentru început, așezăm frunzele de viță de vie într-un vas. Adăugăm apă clocotită și le lăsăm la înmuiat.

2. Pentru umplutură, tăiem carnea de porc cubulețe.

3. Amestecăm carnea pregătită anterior cu orezul fiert. Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sarea, piperul, verdeața, roșiile tăiate cubulețe și un pahar de supă. Amestecăm foarte bine până la omogenizare.

4. Așezăm câte o lingură de umplutură pe o frunză de viță de vie. Formăm sarmalele, pe urmă le așezăm într-un ceaun. Acoperim sarmalele cu frunze de vie.

5. Adăugăm borșul și piureul de roșii dizolvat în supă.

Gătim la foc mic până când sarmalele sunt gata.

Să aveți poftă!

Cea mai gustoasă garnitură la orice masă – Gustul și aroma te vor cuceri

Cea mai bună garnitură pentru masa de sărbătoare. Aroma divină va aduna toți vecinii

Ingrediente:

  • 800 g cartofi
  • 30 g parmezan
  • boia
  • oregano
  • 60 ml ulei
  • pătrunjel
  • 1 linguriță praf de usturoi
  • piper negru măcinat
  • sare

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui cuțit, curățăm cartofii. Facem câteva tăieturi, ca în modelul de mai jos.

2. Așezăm cartofii pe o tavă tapetată cu ulei. Pentru sos, turnăm uleiul într-un bol. Adăugăm condimentele menționate mai sus și amestecăm foarte bine. Tapetăm cartofii cu sosul obținut.

3. Coacem la temperatura de 180 de grade, timp de 45 de minute.

Pandișpan moale și delicios, cremă fină, dulce-acrișoară – Prăjitură Vis de vișine

Ingrediente pentru blat:

  • 150 g făină
  • 100 g semințe de mac
  • 50 ouă
  • sare
  • 150 g zahăr
  • 1 linguri ulei
  • 1 linguri apă fierbinte
  • 2 lingurițe praf de copt

Ingrediente pentru cremă:

  • 500 ml lapte
  • 200 g unt
  • 1 plic de cremă

Ingrediente pentru jeleul de vișine:

  • 2 cutii de vișine
  • 750 ml suc de vișine
  • 2 pachețele de jeleu

Ingrediente pentru glazură:

  • 100 ml frișcă
  • 100 g ciocolată neagră
  • 50 g ciocolată neagră pentru decor

Mod de preparare:

1. Pentru început, tapetăm o formă cu hârtie de copt.

2. Separăm albușurile de gălbenușuri. Cu ajutorul unui mixer, batem albușurile până obținem o spumă tare și omogenă. Gălbenușurile le amestecăm cu apă și ulei.

3. Treptat, adăugăm zahărul în spuma de albușuri. Amestecăm bine, pe urmă adăugăm gălbenușurile, semințele de mac, praful de copt și făina. Amestecăm până obținem un aluat moale și omogen.

4. Turnăm uniform aluatul în forma de copt pregătită anterior. Coacem la temperatura de 180 de grade, timp de 35 de minute.

5. Într-un bol separat, turnăm 250 ml de lapte. Adăugăm crema pudră (pudding) și amestecăm bine.

6. Punem restul de lapte la fiert, la foc mic. Adăugăm amestecul de cremă pudră și mixăm energic până obținem o cremă densă și omogenă.

7. Într-un vas, turnăm siropul de vișine. Adăugăm apă astfel încăt să avem un amestec de 750 ml. Punem vasul pe foc și adăugăm praful de jeleu și vișinele. Amestecăm bine până la omogenizare.

8. În crema pudding, adăugăm untul și amestecăm cu ajutorul unui mixer.

9. Pentru a monta prăjitura, tăiem blatul în 2 părți egale. Tapetăm o parte cu crema de pudding. Pe deasupra, adăugăm jeleul de de vișine iar la final acoperim cu al 2-lea blat. Tapetăm tortul cu frișca și glazură de ciocolată. La final, decorăm cu ciocolată de menaj. Punem prăjitura la frigider pentru câteva ore.

Pâinea nu îngrașă dacă știi cum să o mănânci – Iată care sunt combinațiile de evitat

Portrivit nutritionistilor, important este numarul de felii consumate la o masa, daca alegem miezul sau coaja si modul in care combinam painea cu alte alimente. Potrivit statistilor, un roman consuma, in medie, peste 300 de grame de paine pe zi, ceea ce este „cam mult” spun medicii. Cei care mananca paine exagerat, de exemplu, o franzele la o masa, au un risc mai mare de obezitate si diabet.

Alegeți miezul în detrimentul cojii

Pentru a evita surplusul de kilograme, medicii recomanda sa consumam maxim doua felii subtiri de paine la o masa. Patru felii toast (100 g) echivaleaza cu 220 de calorii. Daca credeti ca painea prajita sau mai veche este mai putin calorica, va inselati.

„Daca alegeti painea prajita sau pe cea mai veche, numarul de calorii va ramane acelasi, pentru ca painea este doar deshidratata, dar poate fi mai utila celor care au probleme cu stomacul si care au nevoie de un pansament gastric care să le absoarbă acidul clorhidric din stomac”, a precizat doctorul Monica Macisanu, pentru Romania Libera.

Coaja de paine nu are mai putine calorii decat miezul, asa cum cred multi. Aceasta este este deshidratata, pe cand miezul este bogat in apa si umflat cu aer, iar asta il face mai putin caloric. Daca vreti sa nu va ingrasati, uitati de anumite combinatii de alimente care include si painea.

Iata ce trebuie sa evitati:

– Paine cu unt si gem/dulceata. Efectele asupra greutatii sunt similare cu cele ale produselor fast-food.

– Paine cu branza grasa sau cu mezeluri. Daca vreti neaparat sa mancati paine cu branza, algeti casul sau urda, care au 15% grasime, sau branza-perle. Telemeaua are 24% lipide, iar branza topita chiar mai mult. Nu va lasati pacaliti de eticheta „light”. Orice branza topită are cel putin 10% grasime, destul de aproape de smantana, care are 12%.

– Painea cu paste, orez, cartofi

– Paine cu fructe.

Potrivit dr. Macisanu este sanatos sa asociati painea cu lactate, intrucat painea nu contine lizina (aminoacid esential), ce se regseste in peste, branza de vaci, lapte.

Bruschetele cu usturoi si busuioc sau gaspaccio – supa de rosii facuta la blender, cu patrunjel tocat, crutoane si iaurt sunt alegeri sanatoase, dar nu trebuie consummate regulat.

Previne acumularea de grăsimi la nivelul ficatului și te ajută să slăbești – Salată de broccoli

Broccoli - Previne acumularea de grăsimi la nivelul ficatului și te ajută să pierzi să slăbești - Despre Broccoli și beneficiile acestei legume...

Se vorbește de foarte mult timp despre proprietățile benefice ale broccoli... Această legumă este inclusă în meniul multor diete, în alimentația sportivilor și, recent, a devenit una dintre primele legume introduse și în alimentația copiilor...

Principalele proprietăți - Beneficii cheie

În broccoli găsim foarte multe substanțe active, care îmbunătățesc și restabilesc în mod eficient starea generală a organismului nostru. De exemplu, conținutul de potasiu din broccoli reglează echilibrul apei în organism, fierul contribuie la formarea rapidă a celulelor noi, iar iodul susține funcția glandei tiroide și a sistemului endocrin.

Toate aceste substanțe sunt prezente în cantități rezonabile în broccoli. De regulă, tulpinile și frunzele de broccoli se aruncă, însă ar trebui să renunțăm la acest obicei... și avem toate motivele și argumentele să facem acest lucru!

Care sunt părțile comestibile din broccoli?

În frunzele și tulpinele de brocoli se găsesc mai multe substanțe nutritive decât în floare. De exemplu, 30 grame de frunze de broccoli conțin o treime din norma zilnică de vitamina A și aproape jumătate din doza zilnică de vitamina C.

Tulpinile de broccoli conțin sulforafan - o substanță cu proprietăți antiinflamatorii care nu permite deteriorarea celulelor și previne formarea celulelor tumorale.

Cum utilizăm tulpina de broccoli?

Tulpina de broccoli, spre deosebire de floare, este un pic mai aspră și este acoperită cu o cojiță care trebuie îndepărtată înainte de gătire.

Are un gust dulce și conține foarte multe fibre.

Există câteva cerințe pentru prepararea acesteia...

  1. Îndepărtați cojița tulpinii
  2. Stropiți-o cu ulei înainte de coacere
  3. Pregătiți-o la aburi
  4. În diverse mâncăruri, tulpinile se taie în fâșii lungi și se fierb în prealabil

Mâncarea pregătită din tulpina de broccoli este foarte bună pentru cei care sunt la dietă - conține foarte puține calorii și foarte multe substanțe benefice pentru organism.

Vă propunem o salată din tulpină de broccoli care vă ajută să slăbiți și care previne acumularea de grăsimi la nivelul ficatului - pentru această salată, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 1 broccoli
  • 1 rădăcină de țelină
  • 1 măr
  • 2 căței de usturoi
  • 2 castraveți murați

Se dau prin răzătoare toate ingredientele, iar usturoiul se mărunțește bine. Pregătiți un sos dietetic, pe bază de iaurt, apoi amestecați toate ingredientele și adăugați condimente după gust. Această salată este perfectă pentru aproape toate preparatele din carne...

Cum utilizăm frunzele de broccoli?

Frunzele trebuie să fie de culoare verde închis. Enzimele aflate în frunzele de broccoli contribuie la funcționarea corectă a metabolismului.

Sunt recomandate iubitorilor de verdețuri în salate și se folosesc, de asemenea, la murarea castraveților și ca și condiment, în prepararea mâncărurilor calde...

Cea mai ușoară metodă de preparare a frunzelor de broccoli este gătirea la abur într-o tigaie adâncă, cu puțin unt, ceapă tocată și morcov dat prin răzătoare.

Dacă v-a plăcut acest articol și ați decis să consumați mai mult broccoli, distribuiți-l și prietenilor din lista virtuală. Vă mulțumim!

Hrăniți-vă sănătos - Poftă bună!